Cozi kilometrice de camioane, în Vama Borș și în alte puncte de trecere a frontierei



Ungaria a sărbătorit, ieri, „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni” . Cu acest prilej, autoritățile din țara vecină au restricționat timp de trei zile circulația camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Excepție au făcut doar tirurile care transportă mărfuri periculoase, animale vii sau produse perisabile. Interdicția de a intra în Ungaria a fost ridicată abia luni seara la ora 23.00, astfel că, marți dimineață, în Vama Borș, coloana de camioane se întindea pe o distanță de mai bine de șase kilometri. Mulți șoferi s-au trezit cu noaptea în cap pentru a tranzita punctul vamal, dar nu au avut sorți de îzbândă. Au așteptat câteva ore bune până să ajungă la control. Răbdarea camionagiilor este pusă la încercare la fiecare început de săptămână, de ani de zile, astfel că mulți dintre ei au răbufnit și spun că, uneori, timpul petrecut înainte de vamă, le dă tot programul peste cap.

MARIUS, șofer de camion „Ne-am mișcat zece metri într-o oră, cam așa.”

FLORIN, șofer de camion „Se întâmplă destul de des. Destul de des, mai ales când e închisă Ungaria și, în general, așa se întâmplă.” 

VALENTIN GEORGESCU, șofer de camion „- De cinci ore, un kilometru. Bătaie de joc. - Vi s-a dat tot programul peste cap. - Tot! Stăm în coadă, n-ai unde parca. Unde să parchezi? Parcările sunt toate închise. Groaznic. - Riscați și penalități? - Normal, penalitățile sunt la ordinea zilei.” 

GHEORGHE ȘORHENȚ, șofer de camion „Se întâmplă mereu, mereu e așa. Și când nu e sărbătoare, nu lucrează, lucrează încet.” 

Marți dimineață, în Vama Petea, timpul de așteptare a fost de 420 de minute, la Vârșand de 400 de minute, în Borș 2 de 200 de minute, iar la Nădlac 2 de 300 de minute.

prin telefon: LAURA BONDAR, purtător de cuvânt, Inspectoratul Teritorial Oradea „Au fost contactate autoritățile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze suplimentarea personalului, de către partea ungară, precum și deschiderea unor artere suplimentare, pentru verificarea automarfarelor.” 

În aceste condiții, reprezentanții Poliției de Frontieră le recomandă șoferilor ca, înainte de a porni la drum, să verifice aplicația online care indică traficul.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook