Criminala de la metrou, arestată



Femeia care a omorât o tânără, îimpingând-o pe linia de metrou, a fost prinsă de polițiști în cursul nopții de marți spre miercuri. Anchetatorii bănuiesc că femeia ar avea probleme psihice. La audieri, femeia s-a recunoscut în imaginile video, dar nu a explicat de ce a făcut aceste gesturi. De altfel, ea a fost incoerentă pe toată durata audierilor. Femeia, în vârstă de 36 de ani, le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a putea însă indica adresa. O ipoteză luată în calcul de poliţişti este aceea că femeia a avut un conflict la serviciu, cu fosta ei șefă, iar din acest motiv ar fi prins ură pe femei.
Marţi seara, în jurul orei 20.00, ea a împins în faţa metrolului, la staţia Dristor 1, o tânără de 25 de ani din Craiova. Imaginile captate de camere îngrozesc. Suspecta se apropie de tânăra care se uita pe telefon, chiar în momentul în care metroul intră în staţie. O împinge în fața trenului, apoi pleacă liniștită, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Câteva ore mai târziu, principala suspectă a fost prinsă în zona Unirii din centrul Capitalei. Ea a fost reţinută pentru 24 de ore.Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta s-a luptatb cu agresoarea şi a reuşit să scape.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook