Cristian Bușoi, ales președinte al organizației PNL București



Cea mai mare organizație a Partidului Naţional Liberal şi-a desemnat liderul! Cristian Buşoi a fost ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL București, cu 647 de voturi. Buşoi nu a avut niciun contracandidat în cursa pentru șefie. După aflarea rezultatului, europarlamentarul a declarat că pregăteşte câteva "noutăţi" în organizaţie.

CRISTIAN BUŞOI, preşedinte PNL Bucureşti "Trebuie să schimbăm felul în care PNL Bucureşti vorbeşte cu electoratul său. În PNL, trebuie muncă pe stradă. Faptul că preşedintele a găsit susţinere publică în Bucureşti la momentul protestelor, arată că PNL are o bază de creştere. Trebuie ca noi, liderii PNL, să îi recâştigăm."

Şeful PNL Bucureşti recunoaşte că, de-a lungul timpului, liberalii au făcut multe greşeli, care au dus la pierderea voturilor.

CRISTIAN BUŞOI, preşedinte PNL Bucureşti "Am făcut la Bucureşti ce am decis să facem în toată ţara! L-am susţinut pe Cioloş şi am adus oameni noi. Din păcate, unele greşeli de la locale s-au repetat. Colaborarea cu Cioloş s-a dovedit neconvingătoare."

Cristian Buşoi a asigurat conducerea interimară a organizației PNL Bucureşti din iulie 2016, după demisia lui Cătălin Predoiu, în urma rezultatului dezastruos obţinut la alegerile locale, când a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei. Nici Cristian Buşoi nu a obţinut, însă, rezultate electorale mai bune, după preluarea conducerii organizaţiei. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, PNL a obţinut în Bucureşti 11,97% din voturi, clasându-se pe locul 3 în topul celor mai neperformante filiale PNL din ţară. După toate înfrângerile suportate în alegerile din ultimii ani, liberalii strâng rândurile și își refac strategiile. În 17 iunie va avea loc Convenția Națională PNL, pentru alegerea noii conduceri și pentru modificarea statutului partidului.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook