Stirile National TV
Dascălii nu cedează
Așa cum au anunțat după întâlnirea de luni cu premierul Ilie Bolojan și ministrul Daniel David, sindicaliștii din Educație nu renunță la proteste și se pregătesc pentru boicotarea începerii anului școlar. Marți, sindicaliștii au pichetat sediul Ministerului Educației, în a zecea zi de proteste.
AMBIANȚĂ ”Jos, jos, jos ministrul mincinos! Jos, jos, jos ministrul mincinos!”
Potrivit ministrului Daniel David, măsurile care provoacă nemulțumirea sindicaliștilor din Educație sunt necesare, din cauză că trecem printr-o criză fiscal-bugetară și, în lipsa lor, din toamnă, am putea rămâne fără bani de burse și salarii. Potrivit comunicatului transmis de Guvern, luni, în cadrul consultărilor, au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri cu impact asupra sectorului Educației, respectiv creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora și finanțarea sistemului de învățământ. ”Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem, însă, deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ, pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a subliniat premierul Ilie Bolojan. Reprezentanții sindicatelor din Educație, susțin, însă, că premierul Ilie Bolojan i-a ascultat, dar nu a părut că a și auzit ce au avut de spus. Prin urmare, au hotărât continuarea protestelor și boicotarea începerii anului școlar. Totodată, ei cer demisia ministrului Educației, Daniel David. Pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de sindicaliști vor participa la protestul programat să se desfășoare în București.