Decizii după rușinea de la New York



Noi precizări în scandalul privind reprezentarea României la Târgul de Turism ”The Travel and Adventure Show”, de la New York! Consulatul General al României la New York transmite că modul de prezentare a României la târgul respectiv a fost stabilit de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Călin Radu Ancuța, șeful oficiului consular, a precizat că fotografia cu standul țării noastre a fost ștearsă de pe pagina de Facebook a Consulatului, întrucât instituția nu era responsabilă de participarea României la eveniment. El susține că detaliile referitoare la costurile aferente participării țării noastre la târg trebuie să fie solicitate Ministerului Economiei și celui al Antreprenoriatului și Turismului. De cealaltă parte, ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a anunțat că, în urma scandalului, participările României la târgurile internaţionale de turism vor fi suspendate. Totodată, au fost dispuse anchete disciplinare. Acesta susține că nu există un singur vinovat pentru modul rușinos în care țara noastră s-a prezentat la New York și dă vina atât pe angajații ministerului pe care îi conduce, cât și pe reprezentanții Consulatului României la New York. Pe viitor, participarea la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional şi de Consiliul Consultativ al Turismului, iar acţiunile de promovare a României în străinătate se vor relua numai după aprobările celor două consilii.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook