Declarația 600, în atenția parlamentarilor



Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, și președintelui ANAF, Mirela Călugăreanu, invitația la Parlament ca să dea explicații cu privire la Declarația 600! Senatorul PNL, Daniel Zamfir, le cere celor doi demnitari să vină în fața Comisiei Economice a Senatului, pentru a lămuri problema declarației care a provocat confuzie în rândul contribuabililor. "Astazi, am solicitat oficial prezenta la Comisia Economica a Senatului, marti 24 ianuarie, a ministrului finantelor si a presedintelui ANAF pentru a da explicatii in legatura cu OUG 116/2017 care anuleaza practic efectele Legii preventiei, atat de asteptata de mediul de afaceri, cat si a Ordinului ANAF 4140 din decembrie 2017 prin care peste 1 milion de persoane cu profesii liberale sunt pusi sa plateasca CASS din anul 2012 incoace, bineinteles cu penalitatile de rigoare!!! Se repeta istoria platii retroactive a TVA-ului de pe vremea lui Blejnar!" arată senatorul Daniel Zamfir într-o postare pe pagina sa de facebook.

ROXANA DUMITRICĂ, reporter "Declarația 600 trebuie depusă la Fisc de persoanele fizice rezidente în România, care au realizat în anul 2017 venituri extrasalariale și vor realiza și anul acesta astfel de venituri, chiar dacă au și calitatea de salariat. Circa un milion de români sunt în această situație."

Dacă o persoană fizică a realizat, anul trecut, venituri extrasalariale mai mari de 12 salarii minime, însemnând un plafon de 22.800, are obligația să depună la autoritatea fiscală Declarația 600 privind luarea în evidență ca plătitor de asigurări sociale în anul 2018, având calitatea de asigurat la sistemul public de sănătate sau la sistemul public de pensii. Veniturile extrasalariale se referă la cele obținute din profesii libere, din activități de comerț sau prestări de servicii, din drepturi de proprietate intelectuală/drepturi de autor, dar și veniturile din dividende, din dobânzi, din tranzacții cu părți sociale și acțiuni și din lichidarea unei persoane juridice.

ROXANA DUMITRICĂ, reporter "În 2018, suma de plată pentru contribuția la sănătate este în procent de 10% din salariul minim. Practic, pentru 2018 trebuie să plătească la Fisc, după un calcul sumar care se referă la un câștig de 1.900 de lei pe lună, 2.280 lei."

În 2018, suma de plată pentru contribuția la sănătate este în procent de 10% din salariul minim. Practic, pentru 2018 trebuie să plătească la Fisc, după un calcul sumar care se referă la un câștig de 1.900 de lei pe lună, 2.280 lei. Suma se achită în 4 rate egale în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, până în data de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie se va achita câte o rată de 570 de lei. Deocamdată, în fața valului de nemulțumiri, oficialii ANAF au explicat că, pentru profesiile liberale există o excepţie. Mai exact, dacă au fost încasate în 2017 venituri de 5.000 de lei, iar în 2018 acele venituri au incetat, nu se vor plăti contribuţii , raportat la încasările din anul precendent.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook