Discuții cu magistrații, la Cotroceni



Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții magistraților la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre problemele din justiție. Unii au acuzat, în timpul acestor discuții cu șeful statului, ingerințe ale politicului în justiție, iar alții au cerut schimbarea modului de recrutare în magistratură, inclusiv examene permanente și mult mai grele pentru procurori și judecători. Această întâlnire a avut loc în urma documentarului Recorder, în care mai mulți foști procurori au ridicat probleme în chestiunea justiției din România.

NICUȘOR DAN, președintele României

"Este o primă discuție, deci este o dezbatere care e util să continue. A fost această presiune a timpului pentru această întâlnire, dar și pentru asta am cerut ca materialele de la dumneavoastră să vină doar până joi și după aceea am prelungit până sâmbătă, dar evident că în continuare suntem disponibili pentru orice fel de sugestie, sesizare. Multe din lucrurile, care au fost sesizate de dumneavoastră sau de alți magistrați necesită verificări care o să ia timp și de asta în mod special am pus întrebarea, pentru că dacă dumneavoastră aveți disponibilitatea de a verifica anumite lucruri și nu aveți informația, putem să vă ajutăm cu asta. În concluzie, cred că dezbaterea este utilă, cred că dezbaterea este utilă și pentru ca publicul larg să înțeleagă condițiile de muncă ale magistratului, pentru că, cumva discuția a fost foarte abstractă despre condiția socială a magistratului și cred că e util ca oamenii să afle cum, inclusiv, procurorii se duc sau procurorul de ședință se duce să vadă dacă a venit dosar în arhivă, nu a venit. Deci astea sunt lucruri care sunt importante. Deci, mulțumesc și discuțiile vor continua."

Duminică, preşedintele Nicuşor Dan a anunțat că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Șeful statului a adăugat că dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, ”CSM va pleca de urgenţă”. Astăzi, anumiți reprezentanți ai magistraților au subliniat că singura soluție importantă pentru a putea remedia problemele actuale este o modificare rapidă a legilor justiției.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook