Doi protestatari reținuți, după audierea mai multor persoane suspectate de violențe la mitingul de vineri



Două persoane reținute pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, în urma violențelor de la protestul de vineri din Piața Victoriei. Potrivit Poliţiei Capitalei, în urma audierilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a emis ordonanţe de reţinere pe numele a doi bărbaţi, unul de 24 de ani, celălalt de 30 de ani, ambii din Bucureşti. În cazul celor doi a fost declanșată urmărirea penală pentru ultraj asupra a doi lucrători de jandarmerie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanța va hotărî dacă cei doi protestatari vor fi cercetați în stare de arest preventiv sau în libertate. Şase persoane au fost audiate sâmbătă seară, la sediul Poliţiei Capitalei, în cazul violenţelor din Piaţa Victoriei. Anterior, de la momentul producerii incidentelor, au fost audiate alte 13 persoane. În paralel, au fost analizate înregistrările realizate de mass-media, în scopul stabilirii identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a acţiunilor desfăşurate de aceştia, precizează Poliția Capitalei într-un comunicat de presă. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă seară că 64 de echipe operative formate din poliţişti şi procurori lucrează pentru identificarea autorilor violenţelor. Ea a spus că este o activitate complexă şi se derulează cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică. În trei dosare înregistrate la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 se efectuează urmărirea penală pentru ultraj, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, ca urmare a unor sesizări formulate de către Direcţia Generală de Jandarmi Bucureşti, în timp ce la Poliţia Sectorului 1 sunt înregistrate mai multe cauze privind infracţiunea de distrugere. Şi Parchetul General a anunţat sâmbătă că procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele produse la manifestaţia din Piaţa Victoriei. În urma confruntărilor dintre grupurile de protestatari violenți și forțele de ordine, 452 de oameni au avut nevoie de asistență medicală. Dintre aceștia, 70 au fost transportaţi la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. În prezent, mai sunt spitalizate şapte persoane, între care trei jandarmi.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook