Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată



Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989! În acest dosar, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Anunțul a fost făcut de procurorul general Augustin Lazăr.

AUGUSTIN LAZĂR, procurorul general al României

"Un moment deosebit pentru justiția militară și pentru justiția română în general. Finalizarea acestei cauze de către colegii nostri reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus în urmă cu trei ani, soluționarea dosarelor istorice."

Procurorul general al României a precizat că dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016. Augustin Lazăr mai spune că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate probe obținute după 13 iunie.

AUGUSTIN LAZĂR, procurorul general al României
"Oameni istorici au avut aprecieri in legătură cu momentul decembrie 1989. Astăzi juriștii incheie această provocare, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele din decembrie 89 nu e una instituțională, ci este una individuală."

Augustin Lazăr a prezentat și scuzele Ministerului Public pentru durata anchetei penale, care a ținut aproape 30 de ani. Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, peste 860 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane și vătămări psihice. Fostul premier, Petre Roman susține că i se pare inacceptabil ca Augustin Lazăr să facă anunțul privind trimiterea în judecată a dosarului Revoluției. Petre Roman consideră că nu se poate ca un om care în regimul comunist a chinuit oameni să anunțe acum că vrea dreptate.

Gelu Voican Voiculescu spune că este ”sugrumat de indignare” și l-a acuzat pe procurorul general, Augustin Lazăr, că este ”compromis din punct de vedere instituțional” și că ”are îndrăzneala să apară public și să vorbească de revoluție, care este evenimentul fondator al epocii în care trăim.” La rândul său, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, spune că Dosarul Revoluţiei este incomplet. Mărieş susţine că o mare parte din persoanele vătămate nu au fost încă audiate, caz în care trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru imagine.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook