Dragnea a făcut plângere penală, pe motiv că nu i s-a permis să voteze



Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, face plângere penală, din cauză că nu a fost lăsat să voteze, în turul doi al alegerilor prezidențiale. El a formulat, duminică, două plângeri, una la Biroul Electoral Central și una la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Fostul lider al social-democraților susţine că a solicitat urna mobilă pentru a vota, însă, persoanele desemnate de la secţia de votare la care este arondat Penitenciarul Rahova i-ar fi comunicat că are interzis dreptul de a vota.  În documente se precizează că vinovate pentru interzicerea dreptului de vot în cazul lui Liviu Dragnea se fac, cităm: "persoanele care au intocmit listele electorale permanente şi au introdus datele acestea în sistemul electronic pentru a fi utilizat pe tabletele STS la alegerile prezidențiale din anul 2019", am încheiat citatul. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au transmis că decizia finală în astfel de cazuri aparţine secţiei de votare, în baza datelor din programul informatic. Potrivit deciziei de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare, Liviu Dragnea are mai multe interdicții impuse de instanță pe o perioada de 3 ani, dar nu i-a fost interzis dreptul de vot.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook