Stirile National TV
Drulă și-a lansat candidatura
Preşedintele Nicuşor Dan a participat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă pentru alegerile de la primăria Capitalei din 7 decembrie. Totul s-a desfășurat în prezenţa a 400 de membri şi simpatizanţi USR. Șeful statului a fost primit cu aplauze de membrii USR. Nicușor Dan a transmis un mesaj de sprijin pentru Drulă și a vorbit despre direcțiile pe care trebuie să le urmeze administrația bucureșteană.
NICUȘOR DAN, președintele României
"Nu ne-am mai văzut de un timp, dar am trăit împreună ultimii cinci ani aş zice. Cred că am reuşit să schimbăm niște lucruri. Veneam încoace și mă gândeam cum am putea să definim acești ani din istoria Bucureștiului? Lupta între corupţie şi anticorupuţie ar fi prea simplu şi este cumva la nivel naţional. Cred că definiţia ar fi lunga luptă lupta între infrastructură şi panseluţe."
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, candidează sub sloganul „Împreună pe drumul onest”.
CĂTĂLIN DRULĂ, candidat la Primăria Capitalei
"Avem alegeri, așadar, alegeri pentru un nou primar al Capitalei, 7 decembrie, dar mai important de atât alegerea pe care trebuie să o facem pe 7 decembrie va fi între continuarea drumului onest deschis de Nicușor Dan și a lăsa Bucureștiului din nou pe mâna acelor grupuri de interese care din păcate roiesc și în jurul partidelor și care au adus orașul într-o stare de decapitalizare."
În cursa pentru Primăria Capitalei s-au mai înscris: primarul sectorului 4, Daniel Băluță din partea PSD, primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu din partea PNL. Fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiță, a anunțat oficial că va candida la Primăria Capitalei din partea Partidului Umanist Social Liberal. Actorul român George Burcea, fostul soț al artistei Andreea Bălan, și-a anunțat, pe rețelele sociale, candidatura sa pentru funcția de primar al Bucureștiului, alături de Partidul Oamenilor Tineri. Pe lângă formațiunile politice, scena electorală include și candidați independenți. Printre cei care și-au anunțat intenția de a participa se numără Vlad Gheorghe, fost eurodeputat, care a confirmat că va intra în cursă fără sprijinul unui partid. De asemenea, Anca Alexandrescu, jurnalistă și fostă consilieră guvernamentală, a declarat că va candida independent. În 2025, candidații independenți trebuie în continuare să strângă semnături în format fizic, însă există discuții în Parlament pentru introducerea unei platforme electronice de validare a susținătorilor, o măsură care ar putea fi implementată în următorul ciclu electoral. Ciprian Ciucu, Daniel Băluță și Cătălin Drulă sunt creditați cu cele mai multe șanse pentru obținerea fotoliului de primar general al Capitalei, în cele mai recente sondaje.







