Stirile National TV
Eliminarea birocrației inutile, în Sănătate
Pacienții cu afecțiuni cronice care sunt înregistrați în anumite programe naționale de sănătate se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriu fără bilet de trimitere de la medicul de familie. Măsura este prevăzută într-un ordin comun semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan. Practic, ordinul elimină obligativitatea biletului de trimitere, pentru pacienții cu afecțiuni cronice care sunt înregistrați în anumite programe naționale de sănătate. Potrivit șefului Sănătății, ”este o măsură care va reduce timpii de așteptare, va simplifica accesul la tratamente și va ajuta pacienții să beneficieze mai repede de îngrijirile de care au nevoie”. În baza noii reglementări, se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriu fără trimitere de la medicul de familie pacienții incluși în programele naționale de diabet, hemofilie și talasemie, boli rare, tuberculoză, HIV/SIDA, sănătatea femeii și copilului. ”Este vorba despre pacienți care oricum au nevoie de îngrijire constantă, iar această modificare elimină un pas birocratic inutil, care nu aducea niciun beneficiu real în traseul pacientului. Simplificăm procedurile, pentru cei care au nevoie de continuitate în tratament”, conchide Alexandru Rogobete.