Festivalul viorii cu goarnă de la Roșia



Festivalul viorii cu goarnă "Dorel Codoban", unic în România, desfășurat duminică la Roşia, în județul Bihor, a reunit cei mai talentați virtuozi ai acestui instrument muzical. 13 mânuitori ai viorii cu goarnă au concurat pentru titlul de cel mai bun instrumentist. Fiecare participant a trebuit sa prezinte două melodii de joc din zona Bihorului, iar concurenţii au fost acompaniaţi de către un ”dobaş”. Premiul cel mare a constat chiar într-o vioară cu goarnă, realizată de meşterul bihorean Marius Mihuţ.

AMBIANȚĂ ”Marele premiu, solist instrumentist Andrei Florin Junc. Felicitări, Andrei, dragă!”

(AMBIANȚĂ MUZICALĂ)  

Premiul întâi, în valoare de 1.500 de lei, a fost câștigat de Mihai Călin Cionca. La festival s-au putut înscrie meșteri populari, precum și interpreţi amatori, cu vârste cuprinse între 12 și 50 de ani. În cadrul festivalului a fost prezentat și un spectacol folcloric susținut de artiști consacrați și de ansambluri de dans popular din regiune și din țară.

(AMBIANȚĂ DANS POPULAR)  

În 2022, vioara cu goarnă, instrument reprezentativ al judeţului Bihor, a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial al României. Tradiția cântatului la vioara cu goarnă se transmite, din generaţie, în generaţie, în satele din Apuseni.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook