Fidelitatea unui căţel



Un căţel a reuşit să impresioneze cadrele medicale şi pacienţii de la un spital din Iaşi, după ce animalul şi-a aşteptat ore în şir stăpânul internat la urgenţe, chiar lângă uşa unităţii medicale. Pappy, pe numele său, a ajuns cu stăpânul său la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Iaşi, atunci când acesta s-a îmbolnăvit. După ce bărbatul a fost preluat de medici, căţelul nu s-a clintit din uşa spitalului.

AMBIANŢĂ (dacă e)

Când văd suferinţa animalului, oamenii mărturisesc că asemenea scene au văzut doar în celebrul film HACHIKO, care prezintă povestea unui câine care şi-a aşteptat ani la rând stăpânul care murise, pe peronul unei gări din Tokyo.

VOX
"Mie îmi vine să plâng!"

VOX
"Am mai văzut la televizor. Aşa, în realitate, nu! Am mai văzut doar la televizor!"

VOX
"E ceva enorm. De dimineaţă, stă aici. Cam de pe la ora 11.00. A intrat domnul înăuntru şi i-a spus "stai şi aşteaptă". Şi stă şi aşteaptă."

Din când în când, cadrele medicale l-au asigurat pe Pappy ca aşteptarea nu va mai dura mult.

AMBIANŢĂ
"Vine aum, da? Hai!"

După o lungă aşteptare, căţelul a fost lăsat pentru câteva minute să fugă în braţele stapânului său. Imaginea a stârnit lacrimile celor din jur.

AMBIANŢĂ (...)

La scurt timp, stăpânul a fost externat şi cei doi au plecat fericiţi acasă.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook