File din povestea familiei



Seară emoționantă, pentru îndrăgita cântăreață, compozitoare, textieră ș i scriitoare Narcisa Suciu! După lansarea primei cărți intitulată "Mamă, povestește-mi despre tine!", Narcisa Suciu și-a lansat, joi-seara, volumul "Tată, povestește-mi despre tine!".

NARCISA SUCIU, artistă și scriitoare "Cred că sunt importante rădăcinile și cred că nu putem să creștem și să avem trunchiul solid, dacă rădăcinile nu sunt curate și clare, și cred că asta ne ajută. Cărțile astea sunt niște cărți interactive, sunt vreo 300 de întrebări, la care părinții vor răspunde și o vor lăsa moștenire copiilor, povestea familiei lor."

DARIA CRĂCIUN, fiica artistei "Mie mi se pare o idee foarte, foarte tare. I-am zis, acum aproape cinci ani cred că ai avut ideea inițial, și i-am zis că neapărat trebuie să faci cartea asta, pentru că nu e un proiect important doar pentru mine, dar cred că și pentru foarte multe familii."

VIRGIL IANȚU, prezentator TV "În decembrie, am avut ocazia să cântăm în același concert și ne-am cunoscut, am umblat împreună prin țară și ne-am dat seama că există, acolo, o atracție și avem multe lucruri în comun. E o prietenie, așa cum ziceam, spontană, faină, onestă și muzicală."

OVIDIU KOMORNYIK, cântăreț și compozitor "Narcisa Suciu este o prietenă extraordinară, o colegă minunată, ne cunoaștem de foarte mult timp și mă bucur că am reușit să ajung la acest eveniment important din viața ei."

La acest moment important din viața ei, Narcisa Suciu i-a avut alături pe membrii familiei, dar și prieteni și cunoscuți.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook