Stirile National TV
Focul răzbunării
Caz șocant, în București! O femeie, în vârstă de 30 de ani, care lucra la un salon de masaj, a fost arestată preventiv, după ce a incendiat o mașină. Anchetatorii au stabilit că femeia ar fi dat foc mașinii, ca să se răzbune pe angajatoarea care o concediase. Mai grav, focul s-a extins la alte două maşini parcate în apropiere. Conform comunicatului transmis de Poliția Capitalei, femeia bănuită că a pus focul a fost găsită de polițiști într-o locuinţă din Sectorul 3, a fost reținută și, apoi, prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. Femeia fusese concediată de la salonul de masaj chiar după încheierea programului de lucru. Ea ar fi mers și ar fi cumpărat lichid inflamabil, apoi, în timp ce se deplasa pe stradă, ar fi ales la întâmplare o maşină, pe care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Le-a spus anchetatorilor că îşi dorea să dea foc automobilului angajatoarei, dar nu l-a găsit. Acum, va fi anchetată penal pentru distrugere.