Grevă cu efect imediat



Grevă spontană, la Uzina Mecanică Plopeni din județul Prahova! Angajații au refuzat să intre la primul schimb și au protestat, în curtea uzinei, față de salariile foarte mici. De asemenea, ei sunt revoltați din cauza anulării unor drepturi, în urmă cu doi ani, precum sporul de pericol și bonurile de masă. Un salariat de la Uzina Mecanică Plopeni câștigă, în medie, lunar, între 1.500 și 1.700 de lei, bani care nu-i pot asigura un trai decent. Ministrul economiei, Florin Spătaru, s-a deplasat la Plopeni și a discutat cu greviștii. El a promis creșterea lefurilor, de la 1 iunie, cu până la 250 lei, în funcție de categoria de salarizare. De asemenea, a declarat că, până în septembrie, vor fi achitate eşalonat bonurile de masă restante. Totodată, Spătaru a anunțat un control pentru verificarea contractelor colective de muncă şi cu privire la respectarea contractelor de investiții. Săptămâna trecută, în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni a fost testată muniția performantă termobarică. Ministrul Economiei anunța, atunci, că uzina ar putea produce o astfel de muniție, considerată de importanță strategică și cu un potențial de piață ridicat.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook