ÎCCJ a admis recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești referitoare la suspendarea hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. Decizia ÎCCJ este definitivă. Recursul a fost formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea Constituţională a României, dar şi de alte două persoane fizice care nu figurează ca părţi în dosar. După decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, mai multe persoane s-au adunat în faţa clădirii instituţiei, în semn de protest. În timpul manifestației, un bărbat s-a urcat pe acoperișul clădirii, refuzând să coboare. Totodată, mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, ceea ce a dus la blocarea traficului rutier. Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. În motivarea apărută vineri, judecătorul a specificat, printre altele, că prin anularea integrală a întregului proces electoral, ”cetăţenii au fost lipsiţi de posibilitatea de a-şi alege candidaţii preferaţi" pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook