Idei transformate în spații



Peste 200 de artiști și arhitecți premiați la expoziția Bauhaus 2025, în Palatul Parlamentului! Artiști, arhitecți și creativi au participat la evenimentul care marchează o nouă etapă în arta și arhitectura contemporană, fiind dedicat tinerilor care transformă ideile în spații, forme și emoție vizuală.

LUCA MATEI STOIAN, Președinte C.E.A.A.A.

”S-au premiat, în mod special, aceste machete gigantice de la Colegiul de Arhitectură și Lucrări Publice, pe lângă alte machete realizate de Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”, propuneri pentru piețele din drumul Taberei, lucrări de artă, lucrări de modă de la Universitatea de Arte și alte, alte minunății, lucrări realizate de către liceele vocaționale și non-vocaționale din țară și străinătate.”

GRAȚIELA STOIAN, Art.viz.prof, Colegiul National de Informatică ”Tudor Vianu

”Astăzi, s-au premiat, în cadrul expoziției ”Bauhaus 2025”, cele mai importante și cele mai remarcabile lucrări ale elevilor, studenților și profesorilor.”

Organizată de C.E.A.A.A., în parteneriat cu Ordinul Arhitecților și Muzeul Național al Literaturii Române, manifestarea face parte din circuitul Romanian Design Week și celebrează valori europene precum sustenabilitatea, inovația și interdisciplinaritatea.

NICOLAE STOIAN, Art.viz.prof. Colegiul Tehnic de Arhitectura ”I.N.Socolescu"

”Avem, în concluzie, o expoziție generoasă, care demonstrează aportul tinerilor la înțelegerea și dezvoltarea culturală a lor.”

ANDRA PORUMB, studentă

”Am primit acest premiu, de care sunt foarte mândră, de la Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual pentru macheta unui conac.”

Publicul poate vizita expoziția până pe 31 mai. Pe lângă lucrările premiate, sunt programate workshopuri, conferințe și întâlniri cu tinerii creatori care dau un nou sens esteticii urbane românești.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook