În vizor, concediile medicale



Mecanism de control al concediilor medicale, adoptat prin ordonanță de urgență! Guvernul a aprobat ordonanța care prevede un control la nivelul caselor de asigurări de sănătate, sub aspectul legalității și temeiniciei acordării concediilor medicale. Conform comunicatului transmis de Executiv, ”controlul se realizează la inițiativa proprie sau la solicitarea angajatorului, cel puțin prin analiza documentelor medicale care au stat la baza eliberării certificatelor de concediu medical, verificarea respectării condițiilor legale privind durata acordării concediului medical, verificarea corectitudinii completării certificatelor de concediu medical și a concordanței acestora cu diagnosticul și recomandările medicale”. De asemenea, actul normativ prevede sesizarea și verificarea la nivelul cabinetelor de expertizare a capacității de muncă, precum și la nivelul Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din România, a consiliilor județene ale medicilor și al municipiului București, care pot aplica sancțiunile prevăzute de lege. În cazul în care se constată că certificatul a fost eliberat fără respectarea prevederilor legale, asiguratul nu beneficiază de indemnizația aferentă concediului medical. Totodată, se stabilește, pentru o perioadă determinată, între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, un ”mecanism de suportare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate între angajator și bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin diminuarea indemnizației de asigurări sociale de sănătate cu prima zi”. Perioadele de diminuare a indemnizației constituie stagiu de asigurare pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cu menținerea calității de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, se precizează în comunicat.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook