Stirile National TV
Intenții de vot pentru următoarele alegeri
Cum ar vota românii la următoarele alegeri parlamentare? 40% dintre alegători ar vota cu AUR, 17.6% cu PSD, 14.8% cu PNL, iar 11.5% cu USR, conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a IV-a, realizat în perioada 6-10 octombrie 2025. „Toamna pare a aduce o stabilizare a intenției de vot, partidele aflate la putere având un scor cumulat de aproximativ 50%, iar partidele aflate în opoziția parlamentară cu un scor cumulat de aproximativ 45%. AUR pare a se consolida pe primul loc în intenția de vot cu un scor de 40%, restul partidelor nereușind să treacă de 20%. PSD ocupă locul al doilea, urmat de PNL, USR și UDMR. POT și SOS România au scoruri sub pragul de 5%, la un nivel relativ similar cu scorul obținut de SENS,” a explicat Remus Ștefureac, director INSCOP Research. Următoarele alegerile parlamentare în România vor avea loc, în mod normal, în noiembrie 2028.