Intervenții în lanț ale pompierilor



A fost prăpăd, duminică după-amiază, în mai multe zone din țară. La nivel național au fost pregătiți pentru intervenție peste 10.000 de lucrători ai MAI, cu peste 6.800 de mijloace tehnice, dar și aproximativ 940 de echipaje SAJ și 530 de salvatori montani. În nordul județului Prahova, a plouat cât pentru o lună. Sinaia, Bușteni, Comarnic s-au aflat sub cod portocaliu de ploi și vijelii. DN1 a fost blocat din cauza apelor care s-au scurs de pe versanți, iar doi pietoni au fost luați de viitură. Unul dintre aceștia a suferit traumatisme la nivelul membrelor superioare. Ambele persoane au fost transportate la spital, iar acum sunt în afara oricărui pericol. Din cauza ploilor abundente, șuvoaiele au inundat câteva străzi în Bușteni. Mai multe mașini au fost surprinse de viitură. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteo, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru evaluarea evoluţiei fenomenelor meteorologice şi hidrologice. Traficul rutier a fost reluat, duminică seară, pe ambele sensuri de mers ale drumului naţional. Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din multe gospodării inundate.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook