Intervenții la foc continuu



Număr record de intervenții de salvare în zonele montane, în doar o zi! Salvamontiștii din toată țara au avut, sâmbătă, zeci de intervenții, în urma cărora peste 100 de persoane au fost asistate. Cele mai multe solicitări de ajutor au fost primite de salvamoniștii din Sinaia, dar n-au avut odihnă nici salvatorii montani din județele Hunedoara, Cluj și Caraș-Severin.

prin telefon: SABIN CORNOIU, președinte, Salvamont România ”Am avut 88 de intervenții la nivel național, 82 au fost pe pârtiile de practicare a schiului și săniușului. Restul au fost în zona alpină înaltă și majoritatea s-au datorat faptului că zăpada nu mai are o consistență atât de bună, pârtiile nu au mai fost în cea mai bună stare, au alterat porțiuni înghețate cu porțiuni cu zăpadă moale, și cei care nu au stăpânit bine schiul au avut de suferit. La fel și cei care au mers în zona alpină înaltă, aici, zăpada moale le-a îngreunat înaintarea și a făcut ca timpii de deplasare să fie mult mai mari.”

În urma intervențiilor, 105 persoane au fost salvate. 30 dintre acestea au fost predate echipajelor de la serviciile de ambulanță și SMURD, pentru a fi transporte la spital. Alte circa 20 de persoane, rănite ușor, au fost trimise la unitățile sanitare cu transport propriu, pentru a primi asistență medicală. Potrivit salvamontiștilor, cea mai aglomerată zonă montană, unde este necesară o atenție sporită, este stațiunea Sinaia, din cauza gradului foarte mare de ocupare din această perioadă. Salvatorii montani le recomandă turiștilor ca, înainte de a porni pe munte, să se echipeze corespunzător și să se asigure că au pregătirea fizică necesară parcurgerii unui traseu montan dificil, mai ales acum, la final de iarnă, când condițiile sunt schimbătoare și riscurile sunt semnificative.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook