Stirile National TV
Invitația lui Trump, acceptată
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii. România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ”, a explicat Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Consiliul pentru Pace a fost lansat de către Donald Trump, luna trecută, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Până în prezent, doar două țări din Uniunea Europeană s-au alăturat noului organism: Bulgaria și Ungaria. De asemenea, Italia a anunțat că intenționează să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator. „Am fost invitați în calitate de țară observatoare, ceea ce considerăm a fi o soluție bună”, a explicat premierul Giorgia Meloni, în contextul în care Italia nu poate deveni membru al Consiliului de Pace, din motive constituționale. În schimb, numeroase alte țări europene au declinat invitația președintelui american.







