Istoria orei de vară

Ideea trecerii la ora de vară a apărut în secolul al XVIII-lea. Atunci, omul de știință Benjamin Franklin, care studia modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau, a avansat în mod satiric ideea că s-ar realiza o economie prin folosirea luminii de dimineață a soarelui. Mai apoi, în 1895, entomologul neozeelandezul George Vernon Hudson a susținut că ar fi nevoie de o trecere la ora de vară, pentru a avea mai multă lumină ca să studieze insectele. Introducerea orei de vară s-a născut, însă, ca o necesitate de război, în timpul primului război mondial. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei, dar și alte țări, printre care Statele Unite ale Americii, au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917, decizie la care s-a aliniat și România. După încheierea războiului, multe state au revenit la timpul standard dinainte. Ora de vară a revenit, însă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tot pentru economisirea rezervelor energetice. După încheierea conflagrației mondiale, s-a revenit la timpul standard. În anii `70, statele membre ale Uniunii Europene au reintrodus sistemul orei de vară, cu scopul de a face economie de energie, în contextul crizei petrolului. În România, ora de vară a fost introdusă în 1932, şi a funcţionat cu sincope, până în 1979, când a devenit permanentă. Sistemul actual de oră de vară este în vigoare, însă, din 1997. La ora actuală, ora de vară este valabilă, la ora actuală, în peste 70 de țări şi afectează, anual, peste un miliard de oameni.