Jurnalistul şi scriitorul Răsvan Popescu şi-a lansat un nou volum de excepţie: „Peştele cu aripi”



17 poveşti scurte şi două nuvele. Toate, de excepţie, cuprinse în noul volum „Peştele cu aripi”, lansat astăzi la festivalul de carte Bookfest de către jurnalistul şi scriitorul român Răsvan Popescu. Volumul, publicat sub egida editurii Cartea Românească, prezintă, în mare parte, povestea unui scriitor care ajunge la căpătul lumii alături de o femeie. Pasionaţii de lectură văd astfel cum scriitorul, aflat într-o condiţie precară, încearcă să-şi depăşească propria condiţie.

RĂSVAN POPESCU, scriitor şi jurnalist

"Peştele cu aripi este peştele rândunică şi exprimă un artist, care atunci când scrie îşi depăşeşte condiţia obişnuită, are o vedere de sus asupra lumii. Din păcate, nu ţine mult."

COSMIN PERŢA, director editorial, Editura Cartea Românească

"O carte în care se vede profesionalismul autorului, stilul bine rafinat. Un autor care are talentul de a suprinde cinematografic realitatea înconjurătoare."

Autorul Răsvan Popescu a publicat în urmă cu 20 de ani primele proze, reunite acum în acest volum.

DANIEL CRISTEA-ENACHE, critic literar

"Este un profesionist al prozei scurte, al povestirii scrise pe numai câteva pagini şi în care autorul reuşeşte să susprindă tot vălmăşagul dintr-un cuplu, dintr-o comunitate."

Şi pentru că are puterea de a contura bine personajele şi de a transpune faptele, Răsvan Popescu a semnat până în prezent șapte cărți și șapte scenarii de film. Ultimul său roman, intitulat „Oamenii care nu contează”, a fost publicat în anul 2015. Bookfest este deschis la Romexpo până mâine.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook