Kovesi, aviz favorabil pentru funcția de procuror șef european



Victorie majoră pentru Laura Codruţa Kovesi! Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România a primit aviz favorabil din partea Consiliului Uniunii Europene, pentru a ocupa postul de procuror-şef al Parchetului European. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Comitetului reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene, desfăşurată la Bruxelles.

TORA APETRII, reporter "Laura Codruţa Kovesi a fost votată de 17 dintre cei 22 de ambasadori din cadrul Comitetului. Urmează ca votul să fie validat în Parlamentul European. Laura Codruţa Kovesi va fi primul şef al Parchetului European, care se va ocupa de investigarea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, cum ar fi fraude cu fondurie europene şi fraude în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane de euro."

"Este un vot de încredere şi de susţinere a unei societăţi care a sprijinit justiţia şi valorile europene şi fără ajutorul cărora nu aş fi reuşit. Este, în egală măsură, o reuşită a tuturor românilor care în ultimii ani au susţinut lupta anticorupţie şi au apărat statul de drept, atunci când a trecut prin momente mai dificile.", a afirmat Laura Codruţa Kovesi, într-o declaraţie remisă ziare.com. Votul secret a fost unul indicativ şi va fi urmat de unul oficial, de îndată ce negocierile între Consiliul UE şi Parlamentul European, care o susţine pe Kovesi, se vor fi încheiat. Potrivit procedurii, urmează apoi o confirmare oficială a acestui vot în plenul Parlamentului European, for care a susţinut-o puternic pe Kovesi în cursa pentru şefia Parchetului European. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat votul, precizând că acesta confirmă aprecierea pentru pregătirea și competența Laurei Codruța Kovesi. "Rezultatul reprezintă o victorie importantă pentru România", a mai spus Iohannis. De aceeaşi opinie este şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a subliniat că la rezultat a contribuit decisiv preşedintele Iohannis, alături de liderii şi europarlamentarii PNL. Totodată, Alianța USR-PLUS a transmis că europarlamentarii USR-PLUS au făcut diferența care a condus la votul pozitiv primit joi de Laura Codruța Kovesi. Dacian Cioloş, lider al Grupului Renew din Parlamentul European, a afirmat că Laura Codruţa Kovesi a convins prin integritatea şi competenţa dovedite la conducerea DNA şi a Ministerului Public.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook