Laura Codruța Kovesi, revocată din funcție



Șefa D.N.A., Laura Codruţa Kovesi, revocată din funcție! Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare, a anunțat în această dimineață purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

MĂDĂLINA DOBROVOLSCHI, purtătorul de cuvânt al președintelui României "În executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie."

La câteva ore de la anunț, Laura Codruța Kovesi a susținut o declarație de presă în care și-a anunțat plecarea de la cârma Direcției Națioanle Anticorupție. Printre altele, ea a spus că decretul de revocare semnat luni de președintele Klaus Iohannis lasă un mare semn de întrebare dacă va exista o subordonare discreţionară a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei. Kovesi a ținut să precizeze că D.N.A. a demonstrat că legea este egală pentru toţi şi nimeni nu e prea puternic pentru a se sustrage din faţa legii, a contribuit la conştientizarea societăţii cu privire la gravitatea fenomenului corupţiei şi a arătat că poate fi înfrântă corupţia. Ea a spus că voinţa politică acum e pentru blocarea justiţiei şi că modul brutal în care se forţează modificarea legilor penale arată că vor protecţie pentru trecut, pentru prezent şi pentru viitor. Ea i-a îndemnat pe procurori să nu abandoneze lupta. De asemenea, le-a mulţumit colegilor săi din DNA şi tuturor procurorilor din Ministerul Public "pentru curajul şi profesionalismul" lor. Kovesi şi-a încheiat declaraţia de presă cu un mesaj "către cetăţeni şi societate".

LAURA CODRUȚA KOVESI, fost procuror șef al DNA "Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!"

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a precizat în declarația făcută, în această dimineață, la Palatul Cotroceni, că șeful statului subliniază faptul că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării. Decizia C.C.R., care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al D.N.A. şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al D.N.A., a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial. Laura Codruţa Kovesi a fost procuror general al României, în perioada 2006-2012, iar din 2013 s-a aflat la conducerea D.N.A.. Mandatul urma să se încheie anul viitor.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook