Legea care obligă semnalizarea radarului de la mare distanță, adoptată de Camera Deputaților



Proiectul de lege care-i obligă pe poliţişti să semnalizeze de la mare distanţă maşinile dotate cu radar a fost adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Proiectul a fost initiat de 15 parlamentari PNL, care şi-au dorit să modifice prevederile OUG 195/2002. Printre altele, legea prevede că maşinile dotate cu radar trebuie semnalizate prin panouri, astfel încât şoferul să ştie că peste 500 de metri, 1.000 de metri sau chiar 4.000 de metri exista un echipament de măsurare a vitezei. Totodată, pe lângă faptul că maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române, acestea trebuie să fie poziţionate vizibil. Criticii proiectului spun însă că radarele nu vor mai avea nicio eficienţă, în condiţiile în care, aflând că urmează radar, şoferul va avea timp să încetinească şi să evite amenda, indiferent cu ce viteza va circula. Statisticile Comisiei Europene arată că pe șoselele din România mor în medie, zilnic, nu mai puțin de cinci oameni, în accidente rutiere. Potrivit acelorași date, în țara noastră și-au pierdut viata, anul trecut, în urma accidentelor, 98 de oameni dintr-un milion. Datele ne situează, astfel, pe primul loc în Uniunea Europeană,la capitolul cronica neagră a șoselei. La polul opus se află Suedia, unde numărul victimelor este de patru ori mai mic.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook