Liviu Dragnea susține varianta unei lovituri de stat eșuate



La aproape două săptămâni de la protestul din 10 august, liderul PSD, Liviu Dragnea, iese la rampă cu afirmații grave. Acesta a declarat, aseară, într-o emisiune tv, că protestul antiguvernamental din 10 august a fost o tentativă de lovitură de stat eșuată. El a precizat că este convins că a fost o „organizare paramilitară foarte bine pusă la punct” în care protestatarii au vrut să dea jos Guvernul prin violenţe şi a subliniat că Jandarmeria a acţionat legal prin intervenţia pe care a avut-o pentru restabilirea ordinii, când au apărut violenţele. Multinaţionalele finanţează mişcările de stradă şi asociaţiile care protestează faţă de măsurile Guvernului, îndemnându-şi angajaţii să iasă la protest, întrucât au anumite interese economice, a declarat liderul social-democraților. El a insinuat că este posibil să se desfășoare un nou miting PSD, de această dată la poarta Palatului Cotroceni. Mai mult, Dragnea a afirmat că se dorește ca el să dispară și a precizat că în aprilie 2017 s-a confruntat cu o tentativă de asasinare a sa. Acesta a spus că au fost patru străini care au stat trei săptămâni în România, plătiți de "un om foarte celebru din lume". Întrebat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Liviu Dragnea a replicat: ”Nu eu mă gândesc la Soros, el se gândeşte la mine”. Potrivit ziare.com, oficiali din Parchetul General au precizat că nu se confirmă existența unui dosar penal privind un posibil atentat împotriva lui Dragnea.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook