Lupta împotriva cancerului de sânge



Analizele de sânge uzuale, făcute periodic, pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală descoperită prea târziu, susțin specialiștii. Acest demers este esențial, în special pentru persoanele de peste 65 de ani, categoria cea mai vulnerabilă în fața afecțiunilor oncologice. Recomandarea vine cu cu ocazia Zilei Mondiale a Cancerelor de Sânge, marcată anual pe 28 mai.

CEZAR IRIMIA, președinte, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

”Trebuie să dezvoltăm cultura în acest sens, să dezvoltăm educația sanitară. Cu o vizită la medic și analize de sânge periodice putem evita multe neplăceri ulterioare.”

Cancerele de sânge precum leucemia, limfomul și mielomul multiplu afectează măduva osoasă, sângele și sistemul limfatic. Deși sunt boli grave, progresele medicale din ultimele decenii oferă pacienților mai multe șanse ca oricând.

DANIEL CORIU, director, Centrul de Hematologie și Transplant Medular Fundeni

”Avem un mesaj de optimism, pentru că avem mulți oameni care, în acest moment, luptă, duc această bătălie zi cu zi cu cancerele de sânge. Aici, vorbim de limfoame, care reprezintă prima patologie ca frecvență. Vorbim despre mielomul multiplu, vorbim despre leucemii acute, leucemii cronice, sindromul mielodisplazic. Toate-s patologii, care, din fericire, în ziua de astăzi, aproape pentru toate avem terapii moderne, terapii noi.”

”A fost un drum foarte greu și internarea a fost una aproape continuă în cele șase luni. Între curele de chimioterapie puteam merge patru, cinci zile acasă pentru că noi, pacienții cu cancere de sânge suntem dependenți de transfuzii.”

Conform specialiștilor, analizele de sânge joacă două roluri-cheie: depistarea precoce a unor probleme de sănătate, inclusiv forme incipiente de cancer, moment în care tratamentul poate fi mult mai eficient și monitorizarea unei boli deja diagnosticate, pentru a evalua eficiența tratamentului și a adapta intervenția terapeutică. Pentru o parte dintre pacienții cu cancere de sânge, transplantul de celule stem hematopoietice este singura opțiune de tratament curativ. În cazul lor, existența unui donator compatibil în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice poate însemna șansa la viață.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook