Mesaje de Ziua Europei



În fiecare an, pe data de 9 mai, este sărbătorită Ziua Europei! Este o zi dedicată păcii şi unităţii în Europa. În urmă cu 73 de ani, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei. Propunerea, cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman”, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Unele dintre cele mai importante valori și obiective care stau la baza Uniunii Europene sunt: menținerea păcii și securității la nivel mondial, promovarea solidarității și respectului reciproc între popoare, protecția drepturilor omului, respectarea diversității culturale și lingvistice a popoarelor. Părerile românilor sunt împarțite privind avantajele pe care le are țara noastă pentru că suntem în Uniunea Europeană.

 "Avantaje minime, zic eu, iar de la Uniunea Europeană mi-aș dori să ne respecte și pe noi ca nație. Ați văzut cum ne tratează cu Schengen-ul."

"Suntem mai dezvoltați pe plan financiar, de exemplu, pentru că suntem în Europa. Beneficiem de NATO și suntem mai bine militar, nu știu."

"Noi aștia mai mici nu prea simțim avantaje, cei mai mari, sigur, simt aceste avantaje, doar că democrația ne permite, să fim și noi, zicem, în rândul lumii sau în rândul europenilor."

"Să ne fie în primul rând mai bine, să ne ajute în tot ceea ce ne dorim și să ne ofere toate proiectele pe care le-am depus și cam atât, să sperăm, să ne fie bine."

Și oficialii români au transmis mesaje de Ziua Europei. Președintele României, Klaus Iohannis, spune că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democrația europeană și avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot. Și premierul Marcel Ciolacu a transmis de Ziua Europei, un mesaj. "Prin aderarea la Uniunea Europeană, România și-a întărit independența și și-a câștigat stabilitatea și siguranța necesare pentru a se dezvolta și asigura românilor șansa unui viitor mai bun. Drumul spre integrarea europeană nu a fost ușor, însă după 17 ani de la aderare, țara noastră reușește în sfârșit să se comporte cu maturitate și să profite de oportunitățile europene. Rata de absorbție de peste 97% din fondurile destinate politicii de coeziune pentru perioada de finanțare care tocmai s-a încheiat demonstrează că am reușit să utilizăm oportunitățile europene pentru a dezvolta infrastructura și a avea servicii publice mai bune pentru români", scrie, pe Facebook, Marcel Ciolacu. Și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj de Ziua Europei. "Ziua Europei este și sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde. Europa înseamnă fiecare stradă, școală și spital care au fost reabilitate ori construite cu fonduri primite de la Bruxelles. Visul european a început la 9 mai 1950, când ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a ținut discursul care a pus piatra de temelie a Uniunii Europene. Astăzi, celebrăm momentul în care foști oponenți într-un război nimicitor au pus solidaritatea și dezvoltarea comună mai presus de resentimente", scrie, pe Facebook, Nicolae Ciucă.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook