Stirile National TV
Misiune amplă de salvare, în munții Bucegi
Misiune de salvare, în munții Bucegi! Zeci de salvamontiști, jandarmi și voluntari au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unor persoane care au alunecat pe porțiuni acoperite cu gheață și au căzut în zone cu relief accidentat, în timp ce participau la competiția ”Transilvania 100”. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, incidentele au fost semnalate în zona Valea Mălăiești și Valea Țigănești, unde mai mulți participanți au întâmpinat dificultăți pe sectoare înghețate de traseu și au ajuns în zone greu accesibile. Cel mai grav incident a avut loc în apropierea refugiului Țigănești. Echipele de salvare au identificat trei persoane, aflate într-o râpă. Una era conștientă, cu multiple traumatisme, una cu hipotermie și una cu fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral și fractură la membrul superior drept, dar conștientă. Frigul, ceața, zăpada și gheața au îngreunat mult misiunea salvatorilor. Conform DSU, din cauza vizibilității reduse, elicopterul SMURD solicitat nu poate interveni aerian pentru moment, dar a rămas pregătit să decoleze atunci când când condițiile permit. Conform bilanțului transmis de DSU, au fost înregistrate 16 incidente. Dintre acestea, trei cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte. Totodată, opt persoane au fost preluate de pe traseu, iar patru, au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța.







