Moţiunea de cenzură a fost aprobată



Guvernul Dăncilă a căzut! Moțiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de către Parlament cu 238 de voturi 'pentru'.

AMBIANTA

Imediat după anunţul rezultatului moţiunii, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că a convocat Biroul Politic Național pentru a stabili strategia pentru formarea unui nou Guvern.

LUDOVIC ORBAN, preşedinte PNL

"Mâine, la ora 9.00, am convocat Biroul Politic Național pentru a stabili strategia, pentru a stabili echipa care va reprezenta partidul, în cadrul consultărilor la Cotroceni și de asemenea mandatul cu care ne vom duce la președintele României. Salut tăria tuturor parlamentarilor care au votat moțiunea de cenzură. Chiar dacă românii și-au dorit în proporziție de 90% să cadă acest guvern, țin să le transmit respectul meu parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică și pentru faptul că am reușit în sfârșit PSD să facă rău României. (...) Faza 1, primul pas s-a încheiat. Sunt convins că fiecare formațiune politică va decide în forurile statutare care va fi mandatul la consultărilor cu președintele României. Declarațiile privitoare la ceea ce vom face, la mandatul cu care vom merge la Cotroceni le vom da numai după BPN de mâine."

Şi liderul USR, Dan Barna a declarat, după ce moțiunea de cenzură a trecut, că privește spre viitor, şi că soluția sunt alegerile anticipate. El a adăugat că nu a votat împotriva Vioricăi Dăncilă ca să vină Victor Ponta la putere.

DAN BARNA, preşedinte USR

"Vom merge la consultari cu presedintele Iohannis si el sustine alegeri anticipate..."

Liderul Pro România, Victor Ponta a reluat oferta către PSD de a-l susţine pe Mircea Diaconu. În plus, el a reiterat ideea că va încerca să facă o majoritate cu PSD pentru a-i face preşedintelui Klaus Iohannis o propunere comună de premier.

În schimb, prima reacţie a Vioricăi Dăncilă a fost că nu renunță la candidatura la alegerile prezidențiale. Liderul PSD a afirmat că și în 2016 formațiunea a venit din opoziție și a avut un scor mare.

VIORICA DĂNCILĂ, premierul României

„Vom intra în turul al doilea, mergem cu candidatura la prezidențiale înainte. Sâmbătă vom avea relansarea candidatului. Dacă ne amintim în 2016 PSD a venit din Opoziție și a avut un scor foarte mare”.

Viorica Dăncilă a declarat că face apel la președintele Klaus Iohannis să nominalizeze cât mai curând un nou șef al Executivului.

Şeful statului a felicitat PNL şi celelalte partide de opoziţie.

KLAUS IOHANNIS, preşedintele României

"Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este evident întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta nu se poate face decât dacă există un consens în cadrul formațiunilor parlamentare actuale. În cadrul consultărilor voi constata dacă există un consens. Din acest moment prioritară devine punerea în aplicare a prevederilor constituționale."

Potrivit Legii 90/2001 privind funcționarea Guvernului și a ministerelor, principala consecință este aceea că Executivul nu mai poate emite ordonanțe de urgență sau propuneri legislative către Parlament, dacă este retras votul de încredere în Parlament prin moțiune de cenzură.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook