Motive de ”Cascadorii râsului”, invocate de români la 112



Este incredibil ce motive invocă unele persoane, atunci când sună la numărul unic de urgență 112. Unii invocă situații periculoase neîntemeiate, iar alții fac glume proaste. Autoritățile au făcut și un top al apelurilor aiuritoare, pe județe.

BIANCA ROTARU, reporter ”Astfel, o femeie din Galați a sunat la 112 ca să se plângă de durerea unghiei, alta a anunțat că i-a apărut o pată pe față, iar o tânără s-a plâns că are menstruație prelungită. A fost consemnată și o situație inedită, în care, tot o femeie, a reclamat faptul că a fost violată cu un morcov. Ea a fost dusă la ginecologie, pentru control, și a prezentat leguma drept probă. Bărbații, în schimb, s-au plâns de dureri de picioare, de măsele și de insomnii. Unii au solicitat ambulanța ca să evite așteptarea de la Primiri Urgențe, dar și pentru a fi transportați cu salvarea în regim de taxi. Salvatorii din Vrancea au avut și ei parte de apeluri ciudate. O persoană a cerut ajutor pentru deblocarea unei uși, iar alta avea nevoie să-și găsească animalele fugite de pe pășune. În Gorj, o solicitare bizară a fost consemnată în aprilie, când un bărbat a sunat disperat la 112 și a cerut intervenția unui echipaj de la Ambulanță, susținând că are tulburări. Medicii au descoperit la fața locului că, de fapt, avea probleme cu erecția. La Vaslui, un bărbat le-a spus operatorilor de la 112 că îi naște soția. De fapt avea nevoie de un mijloc de transport ca să ajungă la Vaslui, în condițiile în care drumul era înzăpezit. O fată de 18 ani a simulat o criză de stomac, ca să fie transportată gratis în oraș, unde avea întâlnire cu iubitul ei. O gravidă din Codăeşti, aflată la a treia sarcină, a sunat la 112 pentru că-i venise sorocul, dar a refuzat să urce în ambulanţă, pe motiv că avea rufe de spălat. După 2-3 ore a sunat din nou şi aproape a născut în ambulanţă. Într-un alt caz, un bărbat de 42 de ani sunat la 112, la ora 04:00 dimineaţa, şi a spus că a înghiţit o şopârlă. De fapt, trebuia să ajungă la Tribunalul Vaslui, unde era citat într-un proces, și, în opinia lui, ambulanța era numai bună ca să-l transporte la timp.”

Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, peste 920.000 de apeluri la 112 au fost clasificate drept abuzive, în primele opt luni ale acestui an. Dintre acestea, aproximativ 670.000 au fost iniţiate de persoane care au mai apelat serviciul de urgenţă 112 de cel puţin două ori în această perioadă. Pentru a stopa fenomenul care pune în pericol oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor și consumă inutil resursele servicilor de intervenție, s-a trecut la majorarea amenzilor. Astfel apelul abuziv se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei. În cazul alertei false transmise agențiilor specializate de intervenție, amenda este, de la 1.500 lei, la 5.000 lei.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook