Municipiul Suceava și alte 8 comune limitrofe, în carantină totală



Municipiul Suceava, împreună cu alte opt comune învecinate, intră în carantină totală! Anunțul a venit, târziu în noapte, din partea autorităților, prin intermediul unei declarații de presă.

MARCEL VELA, ministrul de Interne

"Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în Municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele 8 comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei."

"În zona carantinată prevăzută la articolul 1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru: a) transportul de marfuri, materii prime și resurse necesare desfășurării activităților economice economice, precum și pentru aprovizionarea populației; b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, domeniul sanitar, al situațiilor de urgență, în administrația publică locală, asistenței și protecției sociale, judiciar, al serviciilor de utilitate publică, energetic, domeniul agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor."

Totodată, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, noaptea trecută, că măsura carantinării totale a Municipiului Suceava a fost luată din cauză că foarte multe persoane nu au respectat izolarea la domiciliu și carantina, dar și din cauza unor greșeli ale autorităților competente. Astfel, Nelu Tătaru precizează că în cazul Municipiului Suceava este vorba despre o transmitere comunitară accelerată a virusului, accentuată de greșeli medicale şi de management local. În plus, ministrul Sănătății subliniază că autoritățile consideră că în prezent, există circa 1.000 de persoane purtătoare ale virusului care circulă liber prin oraș.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Mr. Bean
Comedie

Mr. Bean

Mr. Bean este un adult care pare să fie născut ieri. De altfel, fiecare episod începe cu imaginea acestuia picat din lună. Este complet ignorant când trebuie să facă niște lucruri simple, însă incredibil de inventiv când găsește soluții la care niciun om normal nu s-ar gândi.

vezi detalii
Veterinarul
Drama

Veterinarul

Drama îşi desfăşoară acţiunea în timpul dinastiei Joseon. Un om care se naște sărac, începe prin a fi medic veterinar, îngrijind cai, apoi devine medic regal și primul chirurg cu practici orientale.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook