Nepotul ministrului Petre Daea, găsit mort în casă



Era un coleg bun, un jurnalist care își iubea meseria, și un prieten săritor. Așa vorbesc colegii și prietenii despre Marius Daea, jurnalistul din Drobeta-Turnu-Severin găsit mort în casă. Este vorba de nepotul ministrului Agriculturii, Petre Daea. Jurnalistul de 35 de ani nu mai fusese văzut de nimeni încă de sâmbată seară. Vecinii spun că se simțea un miros insuportabil dinspre apartamentul acestuia și au sesizat Poliția. Ușa locuinței a fost spartă de o echipă de intervenție de la ISU Mehedinți.

VOX "S-a simțit miros mai înțepător. Aici stăm. Am mai încercat să îl contactăm toți, vă dați seama, era închis." 

Marius Daea a lucrat la începutul carierei în presa centrală, apoi la două televiziuni locale. El rămăsese recent fără serviciu.

VOX "Era un băiat bun, niciodată nu a deranjat pe nimeni."

VOX "Jurnalist, reporter, băiat deștept ce să mai!"

Pe trupul neînsuflețit nu au fost găsite urme de violență. În anchetă, prima ipoteză a oamenilor legii este sinuciderea. În urmă cu zece ani, Marius Daia a fost reținut pentru trafic de droguri. El a fost prins în flagrant în timp ce vindea hașiș, împreună cu un prieten. Potrivit oamenilor legii, jurnalistul a făcut parte dintr-o grupare de crimă organizată.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Sandokan, Tigrul Malaeziei
Aventura

Sandokan, Tigrul Malaeziei

La sfarsitul secolului al XIX-lea, Sandokan, fiul regelui detronat si ucis al Malaysiei, strange in jurul sau o mana de prieteni credinciosi si devine cel mai temut pirat al marilor Orientului.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii
Comerciantul
Drama istorica

Comerciantul

Mulți oameni măreți au avut începuturi modeste. Spre finalul tumultuoasei Dinastii Joseon, Chun Bong Sam este un negustor ambulant care a moștenit conducerea unui grup comerciant în dificultate.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook