Noaptea Muzeelor, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”



A 15-a ediţie a Nopţii Muzeelor a atras, sâmătă noaptea, mulțime de vizitatori. Evenimentele organizate în muzee și alte spații culturale diverse din 32 de județe au inclus expoziţii, intervenţii inedite, experimente artistice, proiecţii, dansuri, spectacole de teatru şi concerte. În Bucureşti, 50 de muzee și spaţii culturale s-au înscris la eveniment. Anul acesta, pentru prima dată, Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, care împlinește o sută de ani de la înființare, a intrat în circuitul Nopții Muzeelor, cu un proiect intitulat ”Calea Victoriei 33- Istoria Locului, Istoria Succesului”. O altfel de întâlnire cu artiștii, care a atras nenumărați vizitatori.

VOX  ''În general, în fiecare săptămână vin la spectacolele lor și era normal să vin tot aici. Pentru că mi-e foarte drag, actorii îmi sunt foarte dragi și îmi place!''

VOX ''Să ne bucurăm și pe gratis de ceva frumos, să nu dăm bani mereu. Ați mai fost? Nu, ăsta e și un alt motiv pentru care am venit aici.''

VOX ''Sunt fascinată de teatre, pentru că mi-e dor să merg la un spectacol de teatru și sunt foarte curioasă ce o să ofere, aștept să fiu surpinsă.  Simt că aici e ceva bun pentru mine.''

OANA GEORGESCU, PR, Teatrul ”Constantin Tănase” ''O seară, sau mai bine zis o noapte în care vă vom purta cumva prin tot ceea ce înseamnă istoria acestui loc, a acestui gen unic în lume, revista.''

În fața teatrului, sub lumina lunii și a proiectoarelor, balerinii i-au invitat pe spectatori să pătrundă în tainele dansului. În foaier, unde oaspeții au fost întâmpinați cu melodiile Bucureștiului de odinioară, a fost organizată expoziția de fotografie ”În Memoriam”, dedicată Stelei Popescu, Cristinei Stamate și lui Nae Lăzărescu, și o mini-expoziție de costume purtate pe scenă de acești mari actori. Vizitatorii au fost întâmpinați de actorii Vasile Muraru și Valentina Fătu, care le-au prezentat o scurtă istorie a Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

VASILE MURARU, actor ''Suntem foarte emoționați pentru că pentru prima oară, Teatrul Constantin Tănase participă la acest eveniment Noaptea Muzeelor, un eveniment european, care se desfășoară în toată Europa.''

VALENTINA FĂTU, actriță ''Îi poftim pe toți cei care nu au apucat să vina la evenimentul din aceasta seara, să vină la urmatoarele spectacole. Suntem pregătițisa primim publicul oaspete, cu proiecte noi, frumoase.''

Invitatul special al serii, Alexandru Arșinel, a povestit, în stilul său caracteristic, ”O istorie a succesului”. O istorie a celor 80 de ani de viață și 60 de carieră.

ALEXANDRU ARȘINEL, actor ''I-am învățat pe români să zâmbească atunci când poate le venea să plângă. Aceasta a fost sarcina acestui teatru, acestui gen extraiordinar. Într-un spectacol zic Luați și zâmbiți! Că numai veselia salvează România!''

O mare surpriză pentru iubitorii Teatrului de Revistă a fost difuzarea filmului documentar ”Popeasca”, dedicat marii actrițe Stela Popescu. Festivalul cultural, aflat la a 15-a ediţie, este parte a proiectului Noaptea Europeană a Muzeelor, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. În România, evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Noblete
Drama

Noblete

În epoca dinastiei Joseon, in Coreea femeile aveau un statut social minor, lovindu-se de multe ori de discriminarea bazată pe sex. Practic, era imposibil ca o femeie să se exprime liber și să urmeze calea pe care o dorea.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook