Nou proiect cultural la Biblioteca Metropolitană București



Ziua culturii româneşti celebrată şi de către Biblioteca Metropolitană București. În perioada 15 –31 ianuarie, BMB, în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor a demarat un proiect cultural online intitulat "Opere pe rafturile bibliotecii: muze și muzicalitate”. În cadrul acestor manifestări vor avea loc o serie de evenimente înregistrate, de muzică şi poezie românească, realizate cu sprijinul actorilor şi muzicienilor români, consacraţi sau în curs de afirmare.

RAMONA MEZEI, director BMB
 "Astăzi incepând cu ora 17:00 am avut un spectacol de operă transmis live online pe toate paginile de socializare ale filialelor noastre. De asemenea, în fiecare zi până la finalul lunii, urmăritorii paginilor BMB, vor fi delectați cu recitaluri din creația eminesciană, în interpretarea actorilor: Monica Davidescu, Ada Galeș, Lari Georgescu, George Burcea și Tomi Cristin. În curtea sediului central, doritorii pot viziona o expoziţie de cărţi poştale din 1930 care sunt inspirate din creaţia eminesciană şi sunt realizate de un ilustrator polonez."


Proiectul, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii a pornit din dorința Bibliotecii Metropolitane Bucureşti de a continua tradiția evenimentelor culturale organizate pentru marcarea Zilei Culturii Naționale și de a-și sublinia rolul pe care îl are încă de la înființare, adica de aproape 100 de ani, de a permite accesul gratuit al publicului la cultură, sub orice formă. Conform datelor colectate în cadrul studiului „Cultura în carantină – Monitorizarea domeniului cultural în timpul crizei Covid-19", marea schimbare în ceea ce privește consumul cultural este legată de transferul din offline în online. Avantajele sunt legate de accesibilitate, diversificarea ofertei culturale și de creșterea vizibilității evenimentelor culturale la nivel național și internațional.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook