Nouă subunitate de pompieri



Judeţul Iflov are, începând de astăzi, o nouă subunitate de pompieri, cu echipaje pregătite să intervină, în orice moment, în caz de incendii, accidente sau inundaţii.

FLORINA ILICEA, reporter

”Noua subunitate de pompieri este dotată cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor, precum și acest camion folosit pentru intervențiile la inundații. Vizate sunt zonele Clinceni, Domnești, Bragadiru și Ciorogârla, pe o suprafață de 100km2, cu o populație de circa 30.000 de locuitori.”

La inaugurarea din Domnești au participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretarul de stat, șef al DSU, Raed Arafat, precum și reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Aceștia au susținut că principalul scop al înființării noii subunități este acela de a micșora timpii de intervenție, timpi care, în situații critice, pot face diferența dintre viață și moarte. Până în prezent, media timpului de intervenție în zonele vizate ajungea la 25 de minute. Salvatorii susțin că ar mai fi nevoie de noi astfel de subunități, în special pentru localitățile din sudul Capitalei. Faptul că, la ora actuală în Sectorul 4 există o singură unitate, care acoperă inclusiv zonele Popești-Leordeni și Jilava, face ca uneori pompierii să fie depășiți de situație. În acest sens, autoritățile au dat asigurări că din bani europeni s-ar putea construi 100 de puncte de intervenție la nivel național, în special în zonele rurale.

LUCIAN BODE, ministrul Afacerilor Interne

”Proiectul nostru este să finanțăm din fonduri europene nerambursabile 100 de subunități de pompieri în mediul rural. Aș îndrăzni să spun că, proiectul de la Domnești poate fi luat ca model, ca proiect pilot.”

Costul noii subunități de pompieri a fost de 400.000 de euro și este a noua din județul Ilfov, în timp ce Bucureștiul dispune de un total de 24 de subunități.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook