O nouă surpriză la Opera Comică pentru Copii



Scena prinde, din nou, viață! Stagiunea aceasta, Opera Comică pentru Copii din Capitală a pregătit o surpriză spectatorilor săi mai mici și mai mari. Cunoscuta operă franceză „Carmen” de Georges Bizet a fost transformată special pentru ei. Sub titlul „Carmen și Toreadorul”, regizorul Cristian Mihăilescu și echipa sa au pus în scenă o formă adaptată a lucrării, care cuprinde fragmente definitorii ale operei, cu influențe din muzica modernă și un decor alcătuit din elemente multimedia.

FELICIA FILIP, director, Opera Comică pentru Copii

”Carmen și Toreadorul! O adaptare, pentru publicul nostru drag, pentru copiii de toate vârstele, cum îmi place să spun, de la 3 până la 103 ani. Îndrăzneală, tandrețe, fantezie, culoare și efecte scenice, adaptare muzicală, totul este un mare success, totul este o surpriză , totul este un spectacol pe care artiștii noștri îl realizează în așa fel încât demonstrează atașamentul, dragostea pentru profesie, dar și pentru publicul nostru, pentru spectatori.”

CRISTIAN MIHĂILESCU, regizor

”Pentru orice regizor e o bucurie să regizeze ”Carmen”. Această splendoare, nestemată din istoria operei, cu atâta muzică de calitate, subiectul atât de incitant, posibilitate de a oferi culori, rezolvări scenice. Sper, de data aceasta, ca publicul nostru să aibă o surpriză , pentru că este un tip de decor, care se pare că este inedit. E mare bucurie că interpreții sunt de vârsta personajelor. Acesta e un lucru mai rar întâlnit în operă și este încă un atu al spectacolului nostru. Repet, e vorba de performanțele artiștilor, baletul, în același timp, are surprize. Avem un cor-balet de copii, care vor face, de asemenea, deliciul publicului, dar n-aș vrea să continui. Regizorul se exprimă, cel mai bine, în spectacol.”

FANG SHUANG, actor, rolul Toreador

 

"Personajul meu este Escamillo, un toreador, un bărbat curajos, cucerit de fete frumoase, iubit de toată Spania și nu numai. Opera ”Carmen”, auzeam de când eram mic și nu știam că este opera ”Carmen”, linia melodică, uvertura, este o operă foarte cunoscută peste tot.”

VALENTIN RACOVEANU, actor, rolul Remendado

 

Rolul acesta este un rol, aș spune eu, de sprijin pentru toată echipa, în sensul în care personajul meu face parte din echipa care o sprijină pe Carmen în a derula toată acțiunea acestei opere. Nu e neapărat vorba de o inspirație pentru a interpreta acest rol, ci pur și simplu e vorba să fii atent, să fii în poveste, să fii alături de colegii tăi și să poți să mergi înainte, ghidat de muzică și de libret, așa cum se întâmplă în toate spectacolele de operă.”

Premiera operei „Carmen și Toreadorul” are loc sâmbătă, 9 octombrie, și duminică, 10 octombrie. Producția, care poartă semnătura regizorală a maestrului Cristian Mihăilescu, se joacă în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

FELICIA FILIP, director, Opera Comică pentru Copii

”Un titlu, ce stă pe marile scene și pe afișul oricărei instituții care se respectă, așa cum este cazul și Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești, numărul 16. Vă așteptăm cu toată dragostea! Sâmbătă, la ora 17, duminică, la ora 11, și trei weekenduri, așteptăm să ne revedem cu toată bucuria și normalitatea de care ducem lipsă.”

”OLE! OLE!”


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook