Omagiu poetului nepereche



Mihai Eminescu a fost comemorat la Cimitirul Bellu din Capitală, acolo unde își doarme somnul de veci. Astăzi, 15 ianuarie, se împli­nesc 172 de ani de la nașterea geniului poeziei românești, Mihai Eminescu. Ca în fiecare an, la mormântul marelui poet de pe Aleea Scriitorilor, au venit pentru a-i aduce un omagiu numeroși iubitori ai creației eminesciene, de la elevi și profesori, la personalități ale lumii culturale ori simpli cetățeni. La ceremonia de la Bellu a participat și părintele Teofil Bradea.

TEOFIL BRADEA, preot

"Și de această dată au venit personalități să îl omagieze pe Luceafărul Poeziei Românești și sperăm ca în urma noastră, tineretul ne va urma exemplul. El este un pilon, un poet universal planetar, cunoscut de toată lumea. Mulțumim celor care s-au îngrijit să-l omagieze cu prilejul zilei Culturii Românești și vorbim de Eminescu, vorbim de cultură, omul deplin al culturii române."

Cei care cinstesc memoria Luceafărului poeziei românești au subliniat, astăzi, nevoia de întoarcere la adevăratele valori și necesitatea recunoașterii și prețuirii acestora.

PETRE RĂCĂNEL, diplomat

"Din operele lui Eminescu m-am gândit că se potrivește astăzi cel mai bine o strofă din multele pe care el le-a compus, să vi le recit și se potrivește societății în care trăim din 'Împărat și proletar'. 'Zdrobiți orânduirea cea crudă și nedreaptă/Ce lumea o împarte în mizeri și bogați/Atunci când după viață răsplată nu v-așteaptă/ Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă/Egală fiecare, și să trăim ca frații'. Iată adevărul zilelor noastre când stăpânii s-au cocoțat în instituțiile statului, în fruntea țării și au uitat de poporul care i-au votat, așa se întâmpla și pe timpurile lui Eminescu. El reprezintă trezirea consțiinței naționale, atât atunci, cât și acum, de aceea suntem noi aici pentru că vorbele lui vin de undeva din Univers."

DOINA GHIȚESCU, actriță

"Eminescu reprezintă nația română. El spunea atât de frumos și de sănătos, trăiască nația! Trăiască nația! Așa spunea Eminescu. Eminescu e sufletul românului. Eminescu rămâne nemuritor pentru că el reprezintă acest neam românesc. E în matca adâncă înfiptă a neamului românesc."

Năs­cut pe 15 ianu­a­rie 1850, la Botoşani, poetul nostru nepereche a fost al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici. Recunoscut drept geniu al poeziei, cu o creație inegalabilă dăruită culturii românești și universale, Mihai Eminescu a marcat definitiv spiritul poporului român. Iubitor de filosofie, literatură, și un admirator al sexului frumos, ar fi avut multe aventuri amoroase, dar iubirea vieții lui a fost Veronica Micle. A fost lovit de boală la vârsta de 33 de ani iar după șase ani de calvar, a murit la vâr­sta de 39 de ani, la Bucu­reşti, în condiții insuficient lămurite, care au generat, de-a lungul timpului, multiple ipoteze. A fost înmormântat sub un tei, la Cimi­ti­rul Bellu din București. Din 2011, în 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naționale, fiind un prilej pentru organizarea a multiple evenimente dedicate valorilor tuturor românilor.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook