Pasionații de robotică, premiați



Câștigătorii Concursului de Robotică "Looking for the New Shakey”, organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, și-au primit, joi, premiile, în incinta Teatrului Metropolis, din București.

SERGIU NISTOR, elev, Colegiul Național „Costache Negri” Galați "Noi am câștigat premiul de sustenabilitate, care se pliază perfect peste ce valori are clubul nostru. Din punctul nostru de vedere, nu vrem doar să facem roboți doar pentru noi, să participăm la concursuri doar pentru noi, vrem să ajutăm, practic, să adăugăm o valoare planetei noastre în același timp."

Cu această ocazie, participanții la concurs și-au prezentat inovațiile în materie de robotică.

VLAD ALEXANDRU PĂTRULESCU, elev, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu "Este practic o platformă multifuncțională și a câștigat prin faptul că este folosit într-un mod universal, pentru diferite activități și scenarii de lucru. Știe să se adapteze la teren accidentat, poate să navigheze zone înguste, greu accesibile omului, și în medii toxice."

NICOLETA IACOB, manager companie IT "Aceste inițiative care nu fac decât să dezvolte foarte mult partea aceasta de inovație, partea de pasiuni pe care copiii aceștia le au. Am simțit pe deplin emoțiile lor, atât în glas, cât și în mânuțele care încercau să ne arate acolo funcționalitățile proiectelor lor."

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat, în perioada 26 mai – 13 iulie, prima ediție a Concursului de Robotică "Looking for the New Shakey”. Competiția, care s-a adresat tuturor pasionaților de robotică din România, indiferent de vârstă, a avut drept scop descoperirea celor mai inteligenți roboți creați în țara noastră, dar și încurajarea dezvoltării de noi roboți cu aplicabilitate practică.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook