Peisaj de basm la Stâna de Vale



Feerie albă la Stâna de Vale! Vremea a fost tocmai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă, spre deliciul celor mari şi mici! Stratul mediu de zăpadă de 70 de centimetri i-a atras ca un magnet pe iubitorii schiului.

- Suntem la Stână pentru prima dată, venim din Debreţin.

- Cum vi se pare pârtia?

- Ne place foarte mult iar copiii încearcă chiar acum derdeluşul pentru sanii.

- Mai veniţi?

- Sigur că mai venim, este aproape de noi şi este un loc foarte bun.

FARKAS ATTILA, reprezentant serviciul Salvamont Bihor

La Stâna de Vale turiştii pot schia, pot închiria snowmobile, se pot da cu sania sau pot folosi pârtia modernă de tubing, care și anul acesta este la mare căutare. Cele două pârtii de schi, Cerbul şi Căprioara îi aşteaptă pe turişti, atât pe cei avansaţi cât şi pe începători. Amplasată la o altitudine de 1.100 m, pe Valea Iadului, Stana de Vale este una dintre cele mai cautate statiuni din tară, mai ales că de aici se pot face excursii la Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina şi Peştera Urşilor, precum şi drumetii montane pe 16 trasee marcate.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook