Percheziții la două universități din Arad, în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”



Percheziții de amploare în scandalul care zguduie lumea universitară românească! Peste o sută de percheziții au fost efectuate în această dimineață la profesorii şi studenţii de la universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad, suspectaţi de fapte de corupţie într-un dosar denumit generic ”Diplome de licenţă fără studii”. Procurorii au destructurat o rețea uriașă, care se ocupa cu trucarea contracost a examenelor și obținerea de diplome fără ca măcar studenții să treacă pe la cursuri. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că universităţile vizate sunt "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad. Potrivit procurorilor, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline şi cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă. Totodată, studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Potrivit procurorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în schimbul unor sume de bani, studenţii primeau în timpul examenelor susţinute on-line răspunsurile corecte la testele grilă. Informaticienii instituţiei de învăţământ le trimiteau studenților mesaje text pe telefoanele mobile cu subiectele rezolvate."

Anchetatorii au ridicat mai multe documente şi computere de la toate sediile celor două universităţi. Reprezentanții Ministerului Educației au declarat pentru news.ro că profesorii găsiți vinovați printr-o sentinţă definitivă de infracţiuni de corupţie vor fi excluși din învăţământ, fără dreptul de a mai reveni în sistem. În actuala fază, dacă respectivii profesori vor fi reţinuţi, universitatea trebuie să îi suspende pe durata anchetei au mai precizat aceștia.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Veterinarul
Drama

Veterinarul

Drama îşi desfăşoară acţiunea în timpul dinastiei Joseon. Un om care se naște sărac, începe prin a fi medic veterinar, îngrijind cai, apoi devine medic regal și primul chirurg cu practici orientale.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook