Peste 8.800 de absolvenţi au susținut examenul de rezidenţiat



Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie au susţinut, până la urmă examenul de rezidenţiat! Asta după ce examenul a tot fost amânat. Proba s-a desfăşurat în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, pe durata a patru ore. Candidaţii au rezolvat un test grilă cu 200 de întrebări, pe durata a patru ore. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Horațiu Moldovan, a declarat că toți candidații la examenul de rezidențiat care obțin punctaj de 60% se pot specializa. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" a afirmat că acoperirea necesarului de medici este prioritară în acest moment. Acesta a mai precizat că își exprimă convingerea că Ministerul Sănătății va avea cel puțin 1.000 – 1.500 de locuri în plus față de planificarea inițială.

TORA APETRII, reporter
"Ministerul Sănătății a organizat concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La sesiunea de anul acesta s-au înscris 8.880 de absolvenți, care candidează pe 4.710 locuri."

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu peste 500 numărul posturilor şi locurilor pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi. Examenul de rezidenţiat a fost programat iniţial pentru 17 noiembrie, dar a fost amânat din lipsa unui ministru al Educaţiei care să semneze trei dintre ordinele necesare organizării.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook