Peste jumătate dintre români nu îşi permit o săptămână de vacanţă pe an



Sărăcie la cote maxime! Peste jumătate dintre români nu își permit o săptămână de vacanță pe an. Și din acest punct de vedere, România se află în topul statelor din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică, referitoare la anul trecut. Cu toate că România a făcut progrese la capitolul finanțe în rândul cetățenilor, a rămas statul din Uniunea Europeană cu cel mai înalt risc de sărăcie, chiar și la persoanele care au un loc de muncă.

prin telefon: CĂLIN ILE, președinte, F.I.H.R.

"Stim că situația financiară, criza, afectează și situația financiară a românilor și e clar că unii dintre ei nu își permit să meargă în vacanță. De aceea, în acest condiții de criză, orice susținere a statului pentru circulația turistică era binevenită. Ne referim la voucherele de vacanță, de exemplu, pe care trebuia să le acordăm pentru anul 2020 și nu să tărăgănăm atât. Nici în anii anteriori MUSCA nu toți românii mergeau în vacanță, procentul era printre cele mai mici din Europa. Însă faptul că mulți dintre ei nu mai merg în străinătatate, ar putea să reprezinte, restul de 46%, ar putea să reprezinte o piață suficientă pentru destinațiile românești.” 

BIANCA ROTARU, reporter

"Dacă în 2010, 39% dintre europeni nu îți permiteau o vacanță pe an, în 2019, 29% dintre ei au fost nevoiţi să stea acasă din cauza problemelor financiare. În România, procentul este foarte ridicat. 54% dintre români nu şi-au permis o vacanţă anul trecut. Suntem urmaţi de greci, croați, ciprioți și italieni. ”

La polul opus se află danezii, luxemburghezii, finlandezii, nemții și austriecii. Anul acesta însă, situația se va înrăuți, ca urmare a restricțiilor de circulație introduse pe plan global, pentru stoparea infecției cu noul coronavirus.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook