Pistolarul care a împușcat un tânăr, la Craiova, a fost prins la Nădlac



Bărbatul care a împuşcat un tânăr în Craiova, după o șicanare în trafic, a fost prins în timp ce încerca să iasă din ţară. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj, imediat după săvârşirea faptei, atacatorul, care fugise de la locul faptei, a fost dat în consemn la frontieră. El a fost identificat şi reţinut la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. A fost preluat, apoi, de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale, au precizat reprezentanţii I.P.J. Dolj. Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din Craiova. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că doi șoferi s-au şicanat in trafic. La un moment dat, cele două automobile au intrat în coliziune, după care unul dintre pasageri ar fi tras cu un pistol trei focuri de armă către cealaltă maşină. Un glonț l-a rănit pe șoferul mașini, care a ajuns la spital, cu o plagă împușcată în braț. Atacatorul, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Breasta, județul Dolj, este cercetat, acum, pentru tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi linistii publice.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook