Planuri pentru Lacul Morii



Planuri ambiţioase, pentru amenajarea zonei Lacul Morii din Bucureşti! Administraţia Sectorului 6  a lansat, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, un concurs internaţional de soluţii pentru amenajarea zonei. În concursul de soluţii vor intra pentru proiectare Parcul Crângaşi, zona adiacentă și sudică a digului, insula, digul până la Chiajna şi zona adiacentă acestuia.

RALUCA ALEXE, reporter ”Concursul internaţional de soluţii pentru amenajarea zonei Lacului Morii are în vedere şi proiectarea pe lac a unei piste de patru kilometri, pentru practicarea sporturilor nautice. De altfel, este singurul lac din regiune care ar permite amenajarea unei astfel de piste. Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a semnat, deja, un protocol pe 10 ani cu Apele Române, în vederea amenajării digului şi insulei şi pentru a putea folosi luciul apei în scopul practicării sporturilor nautice.”

Pentru a pune în aplicare planul de reamenajare, pe lângă încheierea acordului cu Apele Române, Primăria Sector 6 a identificat și a inventariat terenurile, a contractat și finalizat studiile necesare temei de concurs, arheologic, dendrologic, de faună. Edilul Ciprian Ciucu a anunţat că, în vederea demarării proiectului de amenajare, zona sufocată de deşeuri a fost igienizată. El a explicat că acest concurs internaţional de soluţii  va permite selectarea celor mai bune idei, pentru un urbanism de calitate.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Mr. Bean: Inspectorul Fowler
Comedie

Mr. Bean: Inspectorul Fowler

Filmul prezintă 14 aventuri ale lui Mr. Bean, petrecute în timp ce este inspector. Ideile geniale și comice cu care scapă din situații dificile sunt nelipsite și vor face publicul să râdă cu lacrimi.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook