Stirile National TV
PNRR, etapa finală
Finalizarea Planului de Redresare și Reziliență al României, analizată de reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit acestora, IMM-urile au o finanțare insuficientă iar digitalizarea lasă încă de dorit. Banii s-au pierdut din mai multe direcții, arată analiza.
FLORIN JIANU președinte CNIPMMR
"Programul a avut ca alocare inițial, o sumă de aproximativ 29 de miliarde, după negocieri succesive cu CE, programul a ajuns undeva la 21 de miliarde de euro, există un status de implemetare, din care am tras câteva concluzii. În dezbaterile publice vedem câteva legi care, acum, sunt la CCR, unele sunt în Parlament și de care depind niște jaloane și implicit niște sume de bani importanți. Să știți, însă, că bani se pierd și din alte zone, care nu au fost abordate în spațiul public pentru că poate sunt sume mai mici, dar adunate cu risc major de implementare, am văzut o sumă de aproximativ 440 de milioane de euro cumulat, iar cu risc mediu de dezangajare o sumă de aproximativ 1 miliard de euro. Predicția noastră este, însă că până la sfârșitul programului nu vom avea o rată de implementare mai mare de 50% din alocarea inițială PNRR."
Planul Național de Redresare și Reziliență este instrumentul prin care România a primit acces la fonduri europene nerambursabile și rambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, aprobat inițial în noiembrie 2021, cu o valoare totală de 29,2 miliarde de euro. În urma mai multor runde de renegociere cu Comisia Europeană, valoarea planului a fost redusă la aproximativ 20-21 de miliarde de euro, iar termenul-limită pentru finalizarea fizică și financiară a tuturor investițiilor este 31 august 2026.
FLORIN JIANU președinte CNIPMMR
"Cu ce rămânem după PNRR, la plusuri aș trece kilometri de autostradă 257 de km de autostradă, 220 de km modernizați feroviar, iar la minus aș trece capacitățile industriale de producție de panouri fotovoltaice, de producție de baterii, scăderea kilometrilor de infrastructură propuși inițial de la 429 la 257, de la 328 la 220 și o digitalizare extrem de slabă a statului român care este vulnerabilă în acest moment."
Totodată, reprezentanții IMM-urilor spun că energia se scumpește din nou, iar firmele mici rămân fără sprijin. De asemenea, aceștia amintesc că motorina se scumpește când petrolul și acciza scad. În privința Horeca, aproape trei din zece antreprenori spun că există riscul să își închidă afacerea în următorul an.







